duminică, 11 iunie 2017

o poezie frumoasa

Până când tot fugi de Mine, până când Mă ocolești?
Până când îți umpli mintea cu deșertăciuni lumești?
Până când Mă lași afară, neprimindu-Mă în gând?
Până când să-ți bat la ușă, spune-Mi dragă.. până când?..
Te-am eliberat de patimi, te-am spălat printr-un Botez,
Ți-am dat o credință dreaptă, dăruindu-ți sfântul Crez,
Dar tu fugi mereu de Mine, să Mă cauți.. nici un gând!
Iar Eu Mă tot uit la tine și Mă-ntreb: "Dar până când?"..
În zadar vorbești de Mine, în zadar Mă zugrăvești,
În zadar îndemni pe alții, în zadar te obosești..
Dacă nu vorbești cu Mine în cămară-n rugăciune,
Totul e ca pleava-n aer, totul e deșertăciune!
Ce te temi să-Mi stai la vorbă, crezi că o să-ți cer ceva?
Știi tu slava Mea din ceruri, știi tu bogăția Mea?..
N-am nevoie de la tine nici măcar de-un vârf de ac:
Nu sunt toate ALE MELE, oare nu chiar EU le fac?..
Te aștept la rugăciune, să te-ndestulez de har,
Altfel.. totul e degeaba, altfel.. totu-i în zadar.
Pune mâna și te roagă, fugi de tot ce n-are rost
Și-o să îți arăt prin ceruri locuri unde n-ai mai fost!
Amin------------------------------- ACEASTA POEZIE A FOST POSTATA PE FACEBOOK DE 

Elena Burghelea şi-a actualizat fotografia de profil. 

miercuri, 31 mai 2017

predica PR CALISTRAT

Cum călcăm noi stârmb şi ne luam o soţie sau un soţ de alta religie, iar apoi vrem dezlegare?
- Dar mă iubeşte!
- Foarte bine dacă te iubeşte, dar ai de ales între cele doua iubiri, intre iubirea dumnezeiasca care este divina şi mântuitoare, si intre iubirea eros care este trup si este trecatoare.
Tu hotărăşti! Trebuie sa respecti principiile de baza, care suna asa: "Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul."(Efeseni 5, 21-24) Ti-ai luat barbat de alta religie. te duci dupa el in religia lui si-l asculti. Si atunci auzim aşa:
- Păi da, dar eu vreau să rămân ortodoxă!
- Dacă vrei să rămai ortodoxă îţi iei bărbat ortodox!
Deci, dacă l-ai convins şi poţi să-l faci creştin, foarte bine. Dacă nu, te duci şi-l urmezi. Dar nu există "unul hăis și celălalt cea". Cei de altă religie, mai greu vin la creştinism, un de religie iudaică (mozaică), sau un arab, vin greu, pentru ca fiecare pazeste patratica lui de doctrina, si e si firesc. Eu m-am nascut ortodox, este firesc sa gandesc ortodox, dar daca maica mea era o araboaica, mai gandeam ortodox? Vedeti? Fiecare ne nastem cu o Zestre de Lumina, din pantecele maicii noastre, iar acesta nu se poate schimba. Cand vorbim de Maica Domnului, spunem aşa: "Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!"(Luca 11,27) Pentru ca pantecele ei, era curat si fecioresc, iar laptele pe care L-a supt Iisus era plin de Duh Sfant. de Lumina! Asa si mama ortodoxa, in momentul in care ea este spovedita, este impartasita, este evlavioasa, se roaga si merge la biserica, automat pruncul din ea, va fi ales si dumnezeiesc! Nu condamn, Doamne Fereste, si nici nu este de competenta mea, sa spun, ca daca o mama nu este credincioasa, pruncul ei nu este bun.. Este bun, dar este biologic, nu spiritual.
Cum se nasc si din ce se nasc cei care inclina spre deznadeje, sinucidere, cei care cad in tot felul de dependenţe, alcool sau droguri, cei care comit delicvente si ajung vagabonzii de maine? In cea mai mare parte, acestia se nasc din mame dezordonate moral, traite in intuneric! Bineinteles ca sunt si alti factori si unele exceptii. Daca mai inainte era considerat copil bun acela care invata bine si ii asculta pe cei mari, acum devine bun acela care este tot mai independent, acela care stie sa se poarte cu adultii, care se poarta ca un adult... Alaturi de schimbarile fiziologice, in persoana adolescentului are loc o cautare permanenta a raspunsului la intrebarea: "Care este sensul vietii?". Şi devine clară pentru el existentă locului gol din suflet, care trebuie umplut cu ceva. Părinţii credincioşi înţeleg cu ce trebuie umplut sufletul copilului. De aici pleacă uşurinţa cu care este atras spre alcoolism, fumat, narcomanie... Copilul, încercând să se adapteze la lumea adulţilor, copiază atributele vieţii adulţilor. El vrea să pară matur, însă nu ştie exact ce trebuie să facă pentru aceasta. O însemnătate foarte mare o au pentru el copiii de aceeaşi vârstă sau mai mari, care par ceva mai independenţi. Şi în aceasta constă cea mai mare primejdie. Numai celui care are idee despre viaţa duhovniceasca i se poate explica ce este pacatul. Daca copilul nu are viata duhovniceasca, ii va fi foarte greu sa răspundă la întrebarea: de ce nu are voie să încerce drogurile? Pe fiecare pachet de ţigări este scris că fumatul dăunează grav sănătăţii. Dar, oare, acest lucru îi previne pe fumători?
https://www.youtube.com/watch?v=3JeiOb__OWM

Lumea e stricată și noi suntem lumea!

Lumea e stricată și noi suntem lumea!
- Copilul meu fumează și n-aș vrea să fumeze!
- Dar dvs. fumați?
- A da! De 20 de ani!
- Și atunci ce ai vrut, doar nu ai pus cireșe și ai vrea să iasă prune! Dacă el te-a văzut fumând, normal că aia face și el!
Zestrea noi o dăm urmașilor noștri!
- Băiete tu ești tânăr și eu îs bătrân vino să te învăț din greșelile mele ca să știi ce e bine și ce nu!
https://www.youtube.com/watch?v=DZC449437nc&feature=share

miercuri, 3 mai 2017

În mănăstiri nu se săvârşesc Taina Sf.Botez şi Taina Cununiei de către preoţii-monahi (ieromonahii).

Oficierea cununiilor şi a botezelor trebuie să se facă numai la parohii. Motivul ar fi unul de ordin canonic că ieromonahii (preoţii monahi) n-au voie să săvârşească cununii şi la boteze la mănăstire. Se exceptează doar acei ieromonahii care sunt trimişi de către episcop la parohii, ca preoţi parohi sau suplinitori în lipsa preotului de mir. În mănăstire nu are voie să intre nimeni cu scopul de a se cununa sau de a boteza. Aceasta contribuind la păstrarea specificităţii atât a monahismului care prin votul depus s-a despărţit total de cele ale lumi şi de lume,  pentru a nu da prilej de ispitire şi sminteală monahilor, cât şi a preotului de parohie (de mir), ca  cel ce  este căsătorit şi are copii este un trimis  al episcopului în lume să rezolve problemele sprituale a credincioşilor de mir (parohie). Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea (Drept canonic ortodox).
În ultimul timp, mai precis din epoca comunistă, prin intervenţii de tot felul, s-a acceptat tacit, pe motiv ca cei ce aveau funcţii mari în partid, din cauza interdicţiilor şi a persecuţiilor, să se cunune undeva la o mănăstire sau să-şi boteze copiii fără să ştie, pe ascuns. Această învoire cu mănăstirea a luat şi mai mare amploare după căderea comunismului în loc să se stingă. Astăzi se fac cozi la poarta mănăstirilor a căror egumeni şi stareţi n-au înţeles de starea de necesitate de atunci, de  persecuţie a regimului comunist asupra persoanelor cu funcţii în partidul comunist din perioada aceea şi care erau şi buni creştini şi nu înţeleg că acea perioadă a trecut nu mai au rolul de a salva pe cineva, nici caracterul monahismului în roport cu lumea, şi continuă a călca prevederile canonice şi regulile monahale primind  pe credincioşii de mir oficiindu-le cununiile şi botezurile pe care de drept canonic stă în atribuţiile preotului de parohie.
Faţă de această situaţie Sfântul Sinod a BOR dă o decizie prin care face apel ca fiecare să revină pe locul specific lui, să respecte fiecare atribuţiunile lui şi să înceteze acest amestec a monahisimului în cele ale parohiilor de mir.
1.-Decizia din 17 aprilie 2010 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care are sugestivul titlu, „Călugărie în mănăstire şi cununie în parohie”, a hotărât ca slujbele de cununie să nu mai poată fi oficiate în mănăstiri. Acestea trebuie să aibă loc doar în bisericile de parohie.
Decizie la baza căreia stau următoarele prevederi canonice:
2.-În “Drept canonic ortodox” de Arhiad. Pr. Dr. Ioan N. Floca, vol I, Bucuresti 1990, pag. 525, se spune:
-Monahul nu are voie să se ocupe cu afaceri lumeşti, militare, politice, civile şi altele de acest fel. Pentru aceasta monahii nu pot fi tutori, nici martori în afaceri de drept civil.
-Monahul, ieromonahul, episcopul (fiindcă este monah), nu poate binecuvânta o căsătorie. Acest lucru este în vigoare pentru monahii şi episcopii care trăiesc în mănăstire, dimpotrivă, monahii îmbunătăţiţi, cu aprobarea episcopului, în serviciul parohial pot oficia cununiile şi toate Tainele, a căror săvârşire cade în sarcina preotului mirean.
-Monahul nu poate fi naş la botez. Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea şi deci nu este în stare să dea îngrijirea prescrisă canoniceşte, pentru fin.”
3.-În „Liturgica specială” de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, ediţia a IV, Bucureşti 2005, se spune:
„Vechile Pravile îi opresc pe preoţii-călugări (ieromonahii) să oficieze nunta, ca unii care au făcut votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual de la „Isaie dănţuieşte…”, nici la ospăţul şi petrecerea cu care e împreunată de obicei nunta (Răspunsuri canonice ale lui Petru Hartofilaxul (sec,XI) în „Sint. Aten. V, 570; Regulile călugăreşti ale Sfântuui Teodor Studitul (PGt.XCIX, col941); Pravila Mare,gl.135 alin.2; Nomocanonul slav cap.84).”
4.-Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei.
5.-În “Regulile călugăreşti” ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănţuieşte …”, nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.
6.-În Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2, arată că „ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi făr’ de cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui”.
7.-În “Evhologhiu Bogat” sau Molitfelnicul cel mare, ediţia II-a, Bucureşti 1896, în Nomocanon, pag 177, spune:
“Preotul Călugăr nu cunună nunta, adică nu o binecuvintează, că nu se cuvine, iar călugărul nici naş să nu fie pruncului”.
Nu se pune problema ca ieromonahul  nu poate din punct de vedere haric, ca preot hirotonit, poate dar nu are voie din punct de vedre canonic,  a regulilor călugăreşti, a ascultării de episcop, nu are nimic comun cu lumea şi în mănăstire. În afara mănăstirii are voie cu o singura condiţie,  să fie trimis de către episcop sau cu învoierea stareţului care la rândul lui are învoirea episcopului.
Credincioşii sunt sfătuiţi şi îndemnaţi să înţeleagă aceste  reguli monahale şi să nu facă presiuni asupra stareţului cerând insistent să se cunune sau să boteze la mănăstire, pe motiv ca e locul mai sfânt, mai binecuvântat şi prin îngăduinţa stareţului călcând rânduiala monahicească să fie primiţi, că vor aduce sminteală unor monahi şi va fi „vai de acela care se sminteşte, dar mai vai de  acela prin care vine sminteala„…  „Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala (Matei 18,7).

vineri, 7 aprilie 2017

Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale… (o pildă pentru(uni din ei) cei bogați)

Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era, însă, şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
– Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
– A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
– Nu, în niciun caz.
– Dar, cine va sta aici?
– Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
– Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el aşa ceva?
– E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă daruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
– Bine, şi atunci eu unde o să stau? A mai întrebat nemulţumit prinţul.
– Uite acolo, în cocioaba aceea!
– Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă… cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
– Sigur că este drept, i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa… Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale… În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi, toţi, să procedăm ca prinţul din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: „Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim”.

vineri, 10 martie 2017

Când se îngenunchează în biserică?

Nu de putine ori ne-a fost dat sa vedem ca in cadrul slujbelor din biserica sunt momente cand persoanele ingenuncheaza si altele in care stau in pozitie verticala, in picioare. Alteori, in anumite perioade din cursul unui an bisericesc, observam ca nu se mai ingenuncheaza nici in momentele pe care le cunosteam a fi insotite de acest gest.
   
Pentru a intelege cand trebuie sa ingenunchem, se cuvine sa facem cateva precizari. Ingenuncherea este o pozitie de rugaciune. Credinciosul prin plecarea trupului infatiseaza starea cazuta a omului care a pierdut din cauza pacatului functia de mijlocitor intre cer si pamant (simbolizata de starea dreapta, in picioare). Ingenuncherea este semn al pocaintei si al supunerii depline. Omul ingenuncheat isi asuma starea nefireasca in care a ajuns din cauza pacatului, isi plange aceasta stare, ca sa redobandeasca starea de dinainte de pacat. In vechime, ingenuncherea in pridvorul bisericii era una din cele patru trepte de canonisire pentru pacatele grave.
Starea dreapta, verticala este si chipul bucuriei. In textul de la Faptele Apostolilor VII, 56 se spune ca Sfantul Arhidiacon Stefan inainte de a fi omorat cu pietre a zis: „Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”. (Fapte, VII, 56) Facem mentiunea ca „a sedea” nu este acelasi lucru cu „a sta”. „A sedea” inseamna a te afla asezat pe ceva, in vreme ce „a sta”, se traduce prin a se tine in picioare, vertical.
Textul de la Fapte, 55-56, ne descopera cum il primeste Hristos pe Stefan: stand de-a dreapta Tatalui, semn al bucuriei. Dar aceasta pozitie a lui Hristos exprima si faptul ca firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost restaurata, este o pozitie a chipului veacului ce va sa vina.
Aceasta pozitie este adoptata si de noi in perioada dintre praznuirea Sfintelor Pasti si Cincizecime ca perioada pascala. Este perioada cand, datorita bucuriei ca Hristos a inviat, nu se mai ingenuncheaza.
Avand in vedere ca Duminica este ziua Invierii, noi nu trebuie sa ingenunchem in aceasta zi.
Canonul al 5-lea de la Sinodul local de la Neocezareea (319) exclude ingenuncherea in momentele legate de Invierea Domnului, iar Canonul 90 al Sinodului Trulan precizeaza: „Am primit in mod canonic, de la de Dumnezeu purtatorii Parintii nostri, sa nu plecam genunchii in dumineci, cinstind Invierea lui Hristos…”
Sfantul Vasile cel Mare ne spune: „Este necesar ca Biserica sa predea tuturor celor care se gasesc in sanul ei sa-si faca rugaciunile stand in picioare, pentru ca prin amintirea neincetata a vietii vesnice sa nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest tel” (Canonul 91).
Perioadele de „ne-ingenunchere canonica” in biserica sunt:
– Toate duminicile anului liturgic (de la vecernia de sambata dupa-amiaza la vecernia de duminica dupa-amiaza);
– De la Paste la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascala pana la Vecernia din Duminica Cincizecimii);
– In cele 12 zile de la Craciun la Boboteaza;
– In timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (in afara de candidatul la hirotonie );
– La citirea Sfintei Evanghelii cuvintele ”Intelepciune, drepti!” ne indica faptul ca trebuie sa ramanem in picioare.
În celelalte zile, de luni pana sambata, se poate îngenunchea si chiar este de trebuinta lucrul acesta, aratand prin aceasta pocainta pentru pacatele pe care le savârsim în fiecare clipa a vietii noastre, cerând astfel, prin atitudinea smerita a îngenuncherii, milostivirea lui Dumnezeu, iertarea si izbavirea noastra din moarte. Duminica însa, fiind ziua bucuriei pentru învrednicirea noastra de Împaratia lui Dumnezeu, prin Învierea Mântuitorului, îndraznim a privi catre cer, prin pozitia verticala a trupului, asteptând împlinirea fagaduintei lui Dumnezeu catre noi, si deci nu mai îngenunchem.
Cu toate acestea, hotarârile Sinoadelor la care am facut referire au un caracter disciplinar, urmarind uniformizarea practicii crestine în toate comunitatile crestine. Asa încât, daca unii credinciosi doresc sa îngenuncheze la momentele mai importante ale Sfintei Liturghii, chiar si în ziua Duminicii, ei trebuie întelesi si îngaduiti, nefiind mustrati si judecati din aceasta pricina. Aceasta întrucât se întâmpla ca unii dintre credinciosii nostri sa nu aiba în timpul saptamânii râvna sau timpul necesar pentru a-si pleca genunchii la rugaciune, simtind aceasta nevoie a îngenuncherii macar acum, în ziua Duminicii, în vremea sederii lor la Sfânta Liturghie.
Iar perioadele de „ingenunchere canonica” in biserica sunt:
– Ingenuncherea este poruncita de Biserica atunci cand episcopul, preotul sau diaconul ne invita sa ingenunchem: „Plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam!”.
– In timpul Dumnezeiestii Liturghii a Darurilor mai-inainte-sfintite;
– In timpul slujbelor din Postul Mare (in afara de sambata si duminica);
– In timpul slujbei Paraclisului Nascatoarei de Dumnezeu din luna august (in afara de sambata si duminica);
– Incepand cu Vecernia Cincizecimii (duminica dupa-amiaza);
De asemenea se ingenuncheaza in timpul tainei sfintei spovedanii si la rugaciunea dinainte de Impartasanie; Rugaciunea de dupa Impartasanie se rosteste in picioare

marți, 21 februarie 2017

Părinte, spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?

Un doctor s-a adresat odată, aşa cam în batjocură, unui preot, cu următoarele vorbe: -Sfinţia ta te numeşti păstor de suflete; spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?
-Nu, răspunse preotul!
-Dar de auzit, l-ai auzit?
-Nu!
-Dar de gustat, l-ai gustat?
-Nu!
-Atunci, poate că l-ai mirosit?
-Nici aceasta!
-Nici nu l-ai simţit?
-Ba da, l-am simţit! răspunse preotul.
-Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului şi numai unul pentru suflet! Şi dumneata încă tot mai crezi că este suflet? Atunci preotul îl întrebă pe doctor aşa:
-Dumneata eşti medic?
-Da!
-Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?
-Nu!
-Dar de auzit, ai auzit-o?
-Nu!
-Dar de gustat, ai gustat-o?
-Nu!
-Atunci, poate ai mirosit-o?
-Nici aceasta!
-Nici n-ai simţit-o?
-Ba da, am simţit-o!
– Iată dar, zise preotul, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii şi numai unul pentru ea. Şi dumneata tot mai crezi că este durere? Doctorul înţelese lecţia şi plecă ruşinat.